Duşmanul este prietenul meu cel mai bun

Un prieten e cineva care e liber să fie de acord sau să nu fie de acord. Un prieten îţi va vorbi conform cu adevărul. S-ar putea ca el să perceapă situaţia corect sau incorect, dar lui nu-i este frică să-ţi spună ce gândeşte. Un prieten spune adevărul şi apoi îţi aminteşte că eşti liber să faci propria ta alegere.


Aceasta este iubire în acţiune. Un prieten te iubeşte în mod egal şi când îţi spune „da” şi când îţi spune „nu”. El nu se reţine de la a-ţi da sfaturi şi nici nu încearcă să-şi impună propria părere.


Un prieten doreşte să fie de ajutor. El te tratează cu respect şi demnitate şi îţi spune adevărul. Nu poţi fi prieten dacă nu eşti dispus să spui adevărul. Asta nu înseamnă că ai dreptate. A avea dreptate şi a fi onest nu sunt în mod necesar unul şi acelaşi lucru.

           
Când eşti onest, dai maximum din ce poţi da în starea de conştientă în care te afli. Asta e tot ce se poate aştepta de la tine. Că sfatul tău este bun sau rău este irelevant. Dar onestitatea singură nu e suficientă.

            
Onestitatea şi smerenia trebuie să meargă mână în mână.

            
Smerenia ta îi spune aproapelui tău: „Aşa văd eu lucrurile. S-ar putea să am dreptate şi s-ar putea să mă şi înşel. Tu cum le vezi? La urma urmei, tu eşti cel care trebuie să facă alegerea.”

            
O persoană smerită ştie unde să se oprească. Ea nu încearcă niciodată să uzurpe dreptul şi responsabilitatea altuia de a-şi lua propriile hotărâri, întrucât cauţi mereu să fii în consens, ai rareori experienţa iubirii fără condiţii. Consensul este suprema condiţie şi, prin urmare, suprema codependenţă sau complicitate. El spune: „Dacă ego-ul tău şi ego-ul meu sunt de acord, eu te voi sprijini.”

            
Când două ego-uri sunt în consens ar trebui să fii prudent, căci este în natura ego-ului să separe, să divizeze, să se afle în conflict cu alte ego-uri. Aşa că, atunci când două ego-uri sunt în consens, poţi fi sigur că ele se solidarizează pentru a se opune altui ego.

Acesta nu este un consens autentic, ci o alianţă temporară. De îndată ce duşmanul comun este învins, alianţa încetează să mai servească unui scop şi flecare ego se întoarce la propriul său program.

            
Căutarea iubirii în cadrul consensului nu este o mutare foarte înţeleaptă. Ea îţi va aduce, inevitabil, o dezamăgire. Ai face mai bine să cauţi iubirea în disensiune. Adu-ţi aminte că v-am spus: „Iubeşte pe duşmanul tău.” N-am spus asta ca să vă şochez sau ca să vă pun în dificultate. Am spus asta pentru câteva motive importante. Mai întâi, ţi-e uşor să-ţi iubeşti prietenul. De cele mai multe ori prietenul este de acord cu tine şi te sprijină. Prin urmare, nu este greu să-l iubeşti.

Dar duşmanul nu e de acord cu tine. El crede că nu ai dreptate, că greşeşti. El îţi vede slăbiciunile şi va face tot ce-i stă în putinţă ca să le exploateze. Dacă ai un punct slab, poţi fi sigur că el îl vede. Pe scurt, duşmanul tău nu e dispus să-ţi ofere circumstanţe atenuante. Prin urmare, el este cel mai bun învăţător al tău. Duşmanul îţi reflectă, ca o oglindă, tot ce nu-ţi place la tine însuţi. Îţi arată exact unde se află fricile şi nesiguranţele tale.

            
Dacă asculţi ceea ce îţi spune duşmanul tău, vei şti exact unde trebuie să faci corecţia în tine însuţi.

            
Numai cine ţi se opune în felul acesta poate fi un învăţător atât de eficient.

           
 De ce spun „iubeşte-l” pe duşmanul tău? îţi spun asta pentru că, dacă nu îl iubeşti, nu vei aprecia darul pe care el ţi-l aduce.

            
Nimeni nu poate trece prin viaţă fără aliaţi şi fără adversari, deopotrivă. Un bun aliat este dispus să ţi se opună. Iar un bun adversar este cel mai bun aliat. Învăţând să-ţi iubeşti duşmanul, îţi demonstrezi bunăvoinţa de a te uita la toate locurile întunecate din mintea ta. Duşmanul tău este, pur şi simplu, o oglindă în care te uiţi până când - încet, încet - chipul supărat pe care îl zăreşti îţi zâmbeşte.

            
Ca să te împaci cu duşmanii tăi, trebuie să înveţi să vezi atât prin ochii lor, cât şi prin propriii tăi ochi. Atunci vei dezvolta compasiunea şi vei trece dincolo de conflict. Reţine, nu trebuie să fii de acord cu duşmanii tăi, ca să te împaci cu ei. Dar trebuie să înveţi să-i iubeşti.

           
Pacea nu vine prin consensul ego-urilor, pentru că ego-urilor le este imposibil să fie în consens. Pacea vine când iubirea şi respectul reciproc sunt prezente. Când iubirea este prezentă, duşmanul devine un prieten căruia nu îi este frică să fie în disensiune cu tine. Nu îl goneşti din inima ta, doar pentru că vede lucrurile diferit de tine, ci asculţi cu atenţie ce are de spus. Când îţi asculţi duşmanul la fel cum ţi-ai asculta prietenul, nu ego-ul tău e cel care ascultă.

            
Spiritul dinăuntrul tău ascultă Spiritul dinăuntrul său.

            
Cauza oricărui conflict uman este una simplă: fiecare parte o dezumanizează pe cealaltă. Fiecare o vede pe cealaltă mai puţin vrednică şi mai puţin valoroasă. Atâta vreme cât fiecare dintre părţi o percepe pe cealaltă în felul acesta, chiar şi cele mai simple detalii nu pot fi negociate. Dar dacă fiecare parte o să se manifeste faţă de cealaltă cu o atitudine plină de respect şi acceptare, chiar şi detaliile dificile vor fi rezolvate.

            
Miracolele vin din iubire. Soluţiile care vin din minţi iubitoare sunt fără limite. Disponibilitatea de a iubi - de a considera că suntem egali - este esenţa ce susţine înfăptuirile tuturor miracolelor.

            
Dintr-o diversitate de opinii apare acea opinie care îl cinsteşte pe fiecare în parte. Dar această opinie nu va fi accesibilă până când fiecare om în parte nu a fost auzit. Treaba voastră, prieteni, este să daţi fiecărei persoane şansa de a fi auzit aşa cum trebuie.