De ce nebunul zburător?

Sunt nebun pentru ca nu-mi place sa fiu normal.
A fi normal e deja prea normal.
Normalitatea a devenit o dependenţă.
Dependenţa se corectează golind paharul dependenţei.
Paharul dependenţei se reumple cu lichidul schimbării.
Lichidul schimbării este nebun de bun!
Voi deveni normal abia atunci când toţi vor fi nebuni.

Sunt zburător de când mă ştiu.
Mă ştiu de multă vreme şi totuşi am uitat.
Am uitat ce e viaţa, am uitat ce e visul, am uitat să zbor.
Să zbor aş vrea să pot, să-mi aduc aminte ce-am fost odinioară.
Odinioară eram un zburător, un zburător nebun de dor.
Nebun de dorul de-a zbura, de-a pluti prin nori.
Prin nori plutesc acum doar noaptea, când visez că zbor.

Sunt nebunul zburător care vrea să viseze ziua.
Ziua-ntreagă să visez prin gânduri, iar când dorm să gândesc prin vise.
Prin vise să-mi aduc aminte că pot zbura.
Pot zbura numai atunci când las deoparte teama.
Teama de necunoscut, teama că a zbura e imposibil.
Imposibilul nu există; există doar refuzul de a-l accepta.
Accept să zbor, mă accept pe mine şi accept Sinele Divin.